Ion LUNGU

Primarul Municipiului Suceava

Suntem onoraţi să fim gazda celei de-a 7-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Ecologist Eco Fest
„Pentru Sănătatea Pământului”. Cu această ocazie, vă invit să descoperiţi „Suceava – Green City”. Proiectele de modernizare şi investiţiile făcute în ultima perioadă, dovedesc permanenta preocupare a municipalităţii de conservare şi ocrotire a mediului înconjurător.

În implementarea de soluţii ecologice, ne putem mândri cu faptul că, în Suceava, avem implementate sau sunt în curs de implementare proiecte ecologice vizând energia verde, poluare zero. Avem cea mai mare şi cea mai performantă centrală de cogenerare a energiei termice şi energiei electrice din Sud-Estul Europei Centrale, care utilizează biomasa ca sursă de producere a agentului termic cu o eficienţă de 86% şi care asigură încălzirea centralizată a peste 50.000 de persoane.

De asemenea, avem un proiect în cooperare elveţianoromână „Management modern şi eficient al iluminatului public în Suceava”, în cadrul căruia, se are în vedere înlocuirea corpurilor de iluminat existente, cu un randament scăzut în funcţionare, cu aparate de iluminat tip LED, cu un consum redus de energie electrică şi durată de funcţionare minim 4 ani.

Un alt proiect, pe aceiaşi colaborare, se referă la crearea infrastructurii de transport electric în municipiul Suceava şi achiziţia de maşini şi biciclete electrice sub denumirea „Electromobilitate – Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”.

Pe Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, pe Axa 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, conform strategiei aprobate la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP), „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană” şi „Planul de Mobilitate Urbană”, vom achiziţiona pe fonduri europene 40 de autobuze electrice noi.

Aceste proiecte vizează atât reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene cât şi obţinerea de economii de energie ca răspuns la politica de schimbări climaterice.
Desigur, municipiul Suceava este partener al acestui festival al filmului şi al educaţiei ecologiste care completează acţiunile întreprinse de municipalitate în spirit ecologist.

Vă mulţumesc şi mult succes!


Gheorghe FLUTUR

Președintele
Consiliului Județean Suceava


Județul Suceava, al doilea ca suprafață din România, este ocupat în proporție de 60% de pădure. Firesc, din cele mai vechi timpuri, civilizația zonei a fost dependentă de resursele oferite de natură, fie că discutăm de construcțiile din lemn și piatră (de la arhitectura tradițională până la celebrele ctitorii voievodale), de gastronomie (diversele varietăți de ciuperci, fructe de pădure, muguri și flori de arbori, apă, vânat, etc.)
și de creșterea animalelor (pajiști și fânețe). Din păcate, exploatarea excesivă a dus la dispariția unor specii, cum ar fi bourul (prezent pe stema medievală a domnilor Moldovei, dispărut pe la 1460) sau zimbrul (dispărut din Moldova în 1762).

În ultimele două secole s-a pus tot mai mult problema protejării unor habitate și specii, a stopării intervențiilor
antropice distructive. Județul Suceava are peste 20 de rezervații naturale, unele unice în Europa sau în lume, precum Parcul Național Călimani și Codrii Seculari de la Slătioara – înscriși în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO.

Astăzi, politicile publice ale administrației județene vizează în primul rând conservarea durabilă a peisajului natural și gestionarea conformă a dezvoltării antropice. În ultimii 20 de ani, evoluția economică a județului Suceava are două mari tendințe de dezvoltare – agroturismul și produsele ecologice, ambele legate sine qua non de protejarea ecosistemelor naturale.

În acest context, salutăm inițiativa de a aduce în spațiul public un nou element de atragere a atenției opiniei publice asupra necesității protejării ecosistemelor naturale, a VIEȚII!


lavinia

Lavinia Sandru

Presedinte IEE
Asociatia Initiativa Ecologista Europeana


Ce minune că ne-am întâlnit!
Ce onoare că ne-ați primit!

Din copilărie, am prins obiceiul de a vizualiza poveștile. Imaginația mi-a dat libertate. Obiceiul a devenit un cult, mai târziu, la vârsta când literatura mi-a dat aripi, iar mai apoi, a devenit o obligație de serviciu. Să vizualizez tot ce citesc, tot ce aud. Atunci când citesc ori când aud ”SUCEAVA”, asociez cuvântul cu o culoare: VERDE.

Cea mai mare suprafață împădurită din România o reprezintă județul Suceava. Aici sunt 28 de rezervații naturale, codri și fânețe seculare. Cinci sunt monumente ale naturii. Aceste minuni date nouă de Dumnezeu, acoperă aproape 5.000 de hectare din suprafața județului.

Municipiul Suceava se pregătește să devină ”green city”, cu autovehicule și biciclete electrice, iluminat public cu led, energie termică cu biomasă și transport public electric. Nu peste 50 de ani, ci peste numai doi.
Și atunci, întreb: ar fi fost vreun loc mai potrivit pentru desfășurarea Festivalului Internațional al Filmului Ecologist decât SUCEAVA mea VERDE? Un eveniment dedicat mediului, din convingerea că filmul ecologist sensibilizează și educă generațiile de mâine.

Festivalul ECO FEST este unic în România. La fel și Suceava. Ce minune că ne-am întâlnit! Ce onoare că ne-ați primit!


Robert Negoiță

Președinte
Asociația Municipiilor din România (AMR)


    Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană din România a devenit un adevărat reper în ceea ce privește promovarea valorilor ecologiste în țara noastră și nu pot decât să-i felicit pentru acest lucru. În ultimii cinci ani, de când am devenit primar, am transformat Sectorul 3 al Capitalei în „Sectorul Verde”. Ca președinte al Asociației Municipiilor din România i-am încurajat și sprijinit pe ceilalți primari să acorde o atenție deosebită extinderii spațiului verde, de care orașele au atâta nevoie. Așa că nu pot să fiu decât bucuros de faptul
că Festivalul de Film Ecologist „Eco Fest” a ajuns la cea de-a șaptea ediție și le doresc să organizeze un număr cât mai mare de ediții.

 marin-150x150

Vladimir Marin

Director Artistic ECO FEST
Selectioner ECO FEST


După un periplu plin de succese, atât în țară cât și în afara ei, Festivalul Internațional de Film Ecologist – EcoFest – poposește, la cea de-a 7-a sa ediție la Suceava, unul dintre ținuturile românești binecuvântat de istorie și copleșit de frumusețile și bogățiile naturii. Grație sprijinului determinant acordat de autoritățile locale
– pentru care îmi exprim toata gratitudinea – la Suceava se vor reuni, alături de reputați realizatori, producători și critici de film, unele dintre cele mai noi și valoroase filme documentare cu tematică
ecologistă provenite din toate colțurile lumii: din extremul orient (Japonia) la extrema nordică a planetei (Laponia din Finlanda), până la cea sudică a lumii (Patagonia din Argentina), fără a uita Europa și Africa. Adresându-se cu prioritate generațiilor tinere, ECOFEST își propune să conștientizeze în rândul acestora
importanța vitală, complexitatea și stringența soluționării problemelor legate de salvgardarea mediului înconjurător.

SPONSORII FESTIVALULUI

 



JURIUL DE SPECIALITATE



Asgrimur Sverrisson

Islanda – regizor și critic de film


Asgrímur Sverrisson este un scriitor și regizor din Islanda. Primul său film de lung metraj -Reykjavik – a câștigat recent Premiul Criticii la Festivalul Internațional de Film de la Varna – Love is Folly.De peste treizeci de ani a realizat o serie de filme pentru televiziune, documentare și scurt-metraje.
Este, de asemenea, un comentator principal al cinematografiei din Islanda și apare în mod regulat la emisiuni TV și în alte mijloace de comunicare în masă.
Ásgrímur este editorul site-ului de informatii cinema Klapptre, oferind știri, opinii și informații despre filmul și televiziunea islandeză.
Predă istorie de film la Școala de Film Islandeză și modernează periodic seminarii și sesiuni de Q & A la diverse festivaluri de film.

ileana-pernes-danalache-foto-dinu-lazar

Ileana Perneș Dănălache

România – Critic de film


Critic de teatru și film. Absolventă a UniversitățiiNaționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, secția teatrologie-filmologie. Are 37 de ani de activitate în domeniul arteicinematografice. Intre 1992 si 2000 este Coordonator National al Programului Interguvernamental “Eureka Audiovizual”. Membru al Uniunii Cineaștilor din România. Vicepreședinte și membru fondator al Asociației Române de film “Document.Art”. Membru în diferite jurii internaţionale : “Contemporania”, FestivalulInternaţional de Film “Document.Art, “Dreamfest” Slatina, “Ecofest”Oradea, “EcofestBraila” etc. Primește Premiul Național pentru interviuri și eseuri, distincţie oferită de Consiliului Național al Ziariștilor (1987).Placheta de onoare pentru intreaga activitate oferită de publicatiile “Zaman” România. Autoare a volumului “18 interviuri”, publicatîn 2015, dedicat cineaştilor români .Membră a ARRP România( Asociaţia Română de Relaţii Publice) iar din 2014 membră în Juriul de Onoare.

Costel Safirman

Israel – Critic şi istoric de film, realizator de filme documentare


După ce a  absolvit în 1960 Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Filologie, specializarea: literatură şi critică literară) şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din București (Teatrologie şi Filmologie), începând cu anul 1961 a fost, succesiv, redactor la Editura Meridiane, cercetător la Arhiva Naţională de Filme din Bucureşti, producător delegat al unor filme de ficţiune, realizator de reportaje și filme de televiziune (Televiziunea Română), regizor la Studioul de filme documentare “Alexandru Sahia” din Bucureşti.
Din 1987 s-a stabilit în Israel, unde a deținut funcţiile de Director al serviciilor de cercetare şi documentare din cadrul Centrului de Film din Ierusalim şi de membru în staff-ul Festivalului Internaţional de Film de la Ierusalim. Inițiază și produce, din 1993, pentru Cinemateca din Ierusalim, proiectul intitulat ” Cinematic Variations on Live Classical Music”, consacrat iubitorilor de muzică și film. Între 1993 și 2011 a coordonat, împreună cu regretatul istoric Leon Volovici, Cercul Cultural din Ierusalim.  A publicat articole, studii, comunicări ştiinţifice, cronici de teatru şi film şi este coautor al unor dicţionare de cinema şi enciclopedii apărute în România, Israel şi Statele Unite. Printre filmele documentare realizate: Regia: Liviu Ciulei, film TV, 1979, (Premiul Special al Juriului, acordat de Asociaţia Cineaştilor din România); Ars Longa, 1984; Astă seară se plânge la “Doamna cu camelii”, 1986. ”…Și s-au dus ca vântul” ( în colaborare cu Radu Gabrea), 2010.

grozev

Alexander Grozev

Bulgaria – Critic de film, Președinte festival


Este un foarte cunoscut critic de film din Bulgaria. Are un doctorat în Teoria Cinematografului. Este profesor de Istoria filmului la Universitatea De Sud-Vest şi lector de critică de film la Academia Naţională de Film. Alexander Grozev a fost membru în numeroase jurii la festivaluri internaţionale de film. Este membru al Asociaţiei Cineaştilor Bulgari şi de asemenea este membru în colegiul de redacţie al revistei Kino. Este fondatorul şi directorul Festivalului de Film de la Varna – LOVE IS FOLLY (dedicat filmelor de dragoste), care s-a înfiinţat cu 23 de ani în urmă. Alexander Grozev a fost Director al Centrului Naţional de Film din Bulgaria, a fost reprezentantul Bulgariei în Asociaţia Europeană de Programe Media. A publicat 16 cărţi de teorie şi istorie a filmului şi are numeroase articole tipărite în Marea Britanie, Germania, Rusia etc.

Richard Blank

Germania – Scriitor, Regizor, Doctor in filozofie


“După cum știm cu toții, Richard Blank este unul dintre cei mai deosebiti regizori din această țară, în cel mai bun sens al cuvântului. ” (Frankfurter Rundschau)
După disertația mea în filosofie în 1969 (cu o teză de doctorat despre limbă și dramaturgie), am trăit ca regizor pentru televiziune și cinematografie și ca scriitor independent. Majoritatea filmelor mele au fost prezentate la festivaluri, de exemplu la Veneția, Moscova și Varna.  Friedliche Tage (Zile pașnice) și Prinzenbad (Băile Regale) sunt disponibile pe DVD în ediția memoriala a  Filmmuseum – Germania.
Cărți importante: Film & Light: Istoria luminii in cinematografie (germană și engleză, 2008), Arta Actorului (2005), Hollywood Goodbye (2015).


INVITATI SPECIALI



Dan Curean

România – Jurnalist, Regizor, Realizator TV


Din 1994    lucreaza la TVR Cluj ,  ca  director de imagine,  producator, realizator (in prezentjurnalist senior ), fiindautor al maimultoremisiuni , programe de televiziunesifilmedocumentare. Intreacestea se distingfilmeledocumentarerealizatedesprecaiisalbaticidin Delta Dunarii si programulNatura si Aventura  de pe TVR 2.
Se specializeazapeproductia de film documentar,fiindselectat la uneledincele mai importante programe de training de film documentardin Europa ( Aristoteles Workshop  2006 si Discovery Campus Masterschool 2008).
Face parte din colectivul de cadre didactice de  la Facultatea de Teatru si Televiziunedincadrul UBB Cluj inca de la infiintare,iarîn 2012  îșisusțineteza de doctorat cutitlulText si imagine in mass-media.
Realizeazacolaborăricu importante televiziunidin Europa iarfilmografia sa cuprindeproductii de autor( scenariu, regie, imagine) multi-premiate  la festivaluridin tara si Europa.
FilmulPovesteaCailorSalbatici din Letea ( Gone Wild) a primitPremiul Special al Juriului la editia a III-a ECOFEST – 2013 – Băile Felix.
Unul din filmele sale recente – În Căutarea Lostriței – a primitPremiul Special al Juriului la ediția a VI-a
ECOFEST – 2016 – București.

Nurdan Tümbek Tekeoğlu

Turcia – producător, academician la Universitatea de Comert din Istanbul


Născută în 1964 în Istanbul. A absolvit sociologia la Universitatea Bosphorus și a lucrat în diferite companii naționale și internaționale, la diferite niveluri de management.
A organizat concursuri de scurt metraj pentru studenți, ca si proiecte de responsabilitate socială, pentru compania Metro AG în Turcia, timp de 10 ani.
S-a indragostit de cinema si a produs primul documentar al sotului ei – İFAKAT cu premii la TRT (Televiziuna nationala din Turcia).

In 2013 a produs filmul artistic I LOVED YOU SO MUCH,  cu selectii la festivalurile de film din Moscova si Kiev Molodist Film si premiat la Canada Film Festival.
In 2016 a produs documentarul EXTRAORDINARY PEOPLE ( regizat de Orhan Tekeoglu), care a obtinut premiul SUSY  la Festivalul de Film 10.Terra Di Tutti din Italia
In 2017 regizează primul său scurtmetraj TORN LOVE despre schimbul de populație dintre Grecia și Turcia și acum are in faza de pre-producție documentarul VARGİT ZAMANI, un film despre un bărbat în vârstă de 80 de ani, care traieste in varful muntilor din Trebizond, regizat de Orhan Tekeoglu.

Este membră a EWA și Seyap, asociațiile  producătorilor profesionisti din Turcia.
Este, de asemenea, un academician cu normă întreagă în marketing la Universitatea de comert din Istanbul.
Recent a fost acceptată in cadrul  EFA, Academia Europeană de Film, cu recomandari notabile.


Vessela Zareva

Bulgaria – critic de film


Vessela Zareva este o bine-cunoscuta cineasta din Bulgaria. A absolvit cursurile scolii de film din Lodz, Polonia si prestigioasei Academii de Film – VGIK din Moscova, cu specializarea regie de film.
Filmografia sa cuprinde mai mult de 50 de filme documentare, multe dintre acestea selectate la festivaluri de film nationale si internationale, unele obtinand premii diverse. Vessela Zareva este membru al Uniunii Cineastilor din Bulgaria.

Pierre Fromentin

Franta – regizor si artist video

A lucrat ca artist de efecte vizuale în Londra timp de 2 ani si a  regizat primul sau documentar în 2014.   Anul trecut a lucrat ca regizor asistent și supraveghetor de efecte vizuale pentru o serie de documentare de animație pentru postul de televiziune Arte.
A lucrat pe diverse teme precum:
– Istorie: Points de Repères – pentru canalul TV Arte
– Sisteme agricole: SEMANATORII ( Those who Saw)- film documentar independent- selectat la Festivalul Greenpeace, Festivalul Alimenterre  si multe alte festivaluri internationale
– Refugiați: refugiații și migranții din Germania pentru televiziunea ONU
– Violența împotriva femeilor și activismul social media pentru Biroul din America Latină
In prezent locuieste la Berlin si pregateste noi proiecte

Lucia Kasova

Slovacia – Regizor

Lucia Kasova (născută în 1983, la Bratislava, Slovacia) a călătorit cea mai mare parte a vieții sale pe tot globul,până în momentul în care a realizat ca experiența nu era suficientă. Ca urmare, ea a început să caute o formă artistică pentru a exprima ceea ce a văzut și a învățat. A găsit această formă în regia de film documentar și a început studiile în 2014 la Academia de Arte din Bratislava,unde continuă studiile până în prezent.
CANOPY (In vârful pădurii tropicale – filmat in Costa Rica) este primul ei documentar finalizat. În prezent lucrează la proiecte noi de film …

Mihai Stoica

Romania – foto și video jurnalist independent

Mihai este un foto și video jurnalist independent licențiat în Științe ale Comunicării și având studii de masterat în Antropologie Socială și Culturală. Activitatea sa de media presupune investigarea și documentarea problemelor sociale și de mediu pentru mass-media și ONG-uri în România și la nivel internațional. Începând cu anul 2007, Mihai a acoperit subiecte precum efectele socio-ecologice ale exploatării cărbunelui șau aurului în România, expansiunea uleiului de palmier în Columbia și negocierile privind schimbările climatice din Danemarca, printre altele.  În 2013, el a început să lucreze în calitate de promotor al politicilor durabile de transport și bioenergie cu 2Celsius – un ONG de mediu pe care l-a co-fondat în 2010 – care se axează pe promovarea politicilor legate de schimbările climatice și producție media.

FILME IN FESTIVAL


Ajutor, apa!

 Burkina Faso – 13 min
Durata: 13 min.
Un film de: Wabinlé Nabié
Etalonare si subtitrare: Barry Abdel Kader
Auto-productie: Wabinlé Nabié
În luna martie, locuitorii districtelor mărginașe din Ouagadougou – capitala Burkina Faso –
asteapta apa de la 3- 4 dimineata … pana la miezul noptii. Cu o șansă și ore lungi pierdute, cei prezenti pot umple câteva butoaie de apă potabilă, pentru a le duce acasă, la întreaga familie.

Cea mai curată mare

Bulgaria – 9 min

(eco -film de animatie , fără dialog)
Durata: 9 min.
Regia: Yavor Kalachev
Scenariul: Yavor Kalachev
Animatia: Yavor Kalachev
Producator: Yavor Kalachev
Un marinar încearcă să găsească cea mai curată mare. Cu ajutorul unor prieteni, construiește o navă din deșeuri. Începe o călătorie în jurul lumii. În cele din urmă, după multe aventuri, el înțelege care este cea mai curată mare.

Cel ce isi aminteste mai mult

FINLANDA – 2015

Durata: 9 min.
Regia: Lauri Autere, Minna Valjanen
Scenariul: Minna Valjanen
Imaginea: Lauri Autere
Interpret:Urpo Alakorva
Producator: Marju Aarnivirta
Regiunea Sompio din Laponia, cunoscută pentru sălbăticia și povestitorii săi, nu mai există astăzi. Bătrânul Urpo aparține ultimei generații care a crescut în vechiul Sompio, o generație care, în tinerețe, a fost martora schimbării ireversibile prin cara e trecut acea zonă. Acele vremuri se estompează în istorie. Mai este încă ceva ce ar trebui să fie prețuit? Urpo ne spune povestea …

China de Plastic

China – 80 min

Durata: 80 min.
Regia: Jiu-Liang Wang
Scenariul: Jiu-Liang Wang
Imaginea: Jiu-Liang Wang
Montajul: Jean Tsien
Muzica: Tyler Stricklang
Producatori: Ruby Chen, CNEX Studio Corp.,Beijing TYC Media
Yi-Jie, o fată de 11 ani, lucrează împreună cu părinții ei într-o unitate de reciclare, în timp ce visează să frecventeze școala. Kun, maistrul ambițios al instalației, visează la o viață mai bună. Prin ochii și mâinile celor care se ocupă de deșeurile societatii de consum, filmul examineaza si aduce în prim plan viața unei comunități și culturi puțin cunoscute, care trudește zilnic în deșeuri provenite din întreaga lume. Aceștia spală, curăță și reciclează gunoiului plastic și, încă trăind în sărăcie, au totuși aceleași visuri de educație, sănătate și mobilitate ascendentă, ca oricine altcineva.

Extremos – Călătorie în Tara de Foc

Argentina – 26 min

Durata : 26 min.
Regia: Juan Manuel Ferraro , Federico Molentino
Scenariul: Federico Molentino
Imaginea: Kasty Castillo
Montajul: Federico Molentino
Muzica: Alejo Nobili – Matías Flocco- Eliana De Piero
Producator: Primerísimo Primer Plano – Viviana De Rosa
Țara de Foc cuprinde un timp prezent plin de polarități, antipozi, extreme.
Peisajele sale, vegetația și un oraș contrastant, care se tot extinde, compun suprafața pentru a proiecta imagini ale vechii comunități indigene selk’nam, în care trecutul și prezentul coexistă în același timp narativ.
Printr-o tehnică numită cartografiere (imagini sau proiecții video în suprafețe 3D, cum ar fi clădiri sau obiecte) și montajul filmului, povestea prezintă ceremoniile arhaice și comportamentele contemporane, ceea ce generează o a treia viziune, nouă față de situațiile obișnuite.
Extremele ne invită să reflectăm la faptul că, în cele din urmă, noi toți formăm o singură ființă umană .

Frontiera Invizibila

BELGIA-ARGENTINA – 2016

Durata: 28 min.
Regia: Nicolas Richat, Nico Muzi
Scenariul: Nico Muzi, Mihai Stoica
Imaginea: Nicholas Richat
Montajul: Daniel Truchi
Muzica: Federico Mercuri, Matias Mercuri
Producatori: Nicolas Richat, Nico Muzi
Producator Executiv: Mihai Stoica
Frontiera Invizibilă este adevărata poveste a comunităților prinse în mijlocul celui mai lung război al lumii, in care goana marilor afaceri pentru ulei de palmier pentru a produce combustibil “verde” a strămutat fermieri si băștinași, a distrus habitate naturale si a concentrat terenurile în mâna afaceriștilor. Columbia este pe punctul de a semna un tratat de pace care va pune capăt unui conflict armat ce durează de 60 de ani. Un război care a dislocat mai mulți oameni decât întreaga populație a Danemarcei. Între timp, guvernul intenționează să mențină plantarea pamierilor pentru a furniza Columbia și Europa cu “biodiesel”. Va reda pacea pământul proprietarilor săi adevărați sau le va reveni acesta companiilor agricole mari? Un amestec perfect între documentar de mediu și cercetare socială, prin mărturiile victimelor, Frontiera invizibilă dă glas comunităților locale care luptă din greu pentru a-și recupera pământul, în timp ce arată capcanele majore ale politicilor privind biocarburanții.

Fukushima – Vocile tăcute

Franța – 58 min

Durata: 58 min.
Regia: Chiho SATO & Lucas RUE
Scenariul: Chiho SATO & Lucas RUE
Imaginea: Chiho Sato, Lucas Rue
Muzica: Didier Ducau
Producator: Nautéin Prod
Mă numesc Chiho Sato si locuiesc în Franța din 2010. M-am născut și am crescut în Fukushima – Japonia.
Întreaga mea familie trăiește la numai 60 km distanță de centrala nucleară FUKUSHIMA DAI-ICHI, într-o zonă numită: “Zona de evacuare voluntară”.
La mai mult de patru ani după dezastru, radioactivitatea invizibilă este încă omniprezentă, dar dispare treptat din mintea localnicilor.
Spre deosebire de imaginile apocaliptice și de anxietatea care se manifestă adesea în Europa, am dorit să fac un documentar aprofundat, cu povești autentice, provenind de la oamenii care locuiesc într-unul din locurile cele mai radioactive de pe Pământ.

In Varful Padurii Tropicale

SLOVACIA – 2014

Durata : 64 min

Producator: Cheng Wen-Tang
Regizor: Tsai Yu-Hsuan
Director de productie: Chung Pei-Hua
Cameraman: Tan Heong-Song, Ke Wei-Wun, Huang Hung-Chi
Mocy Tsao, Tsuchiya Takasei

În loc să se concentreze asupra subiectului dezastrelor nucleare, acest film este axat pe modul în care oamenii văd și se ocupă de aceste evenimente tragice.Experți în domeniile conexe răspund la multe întrebări și recomandă acțiunile care trebuie luate în orele, zilele, lunile sau chiar în zeci de ani după un dezastru nuclear. Filmului ia în discuție fiecare aspect al vieții ce ar putea urma dupa dezastru. Dar ce anume este un exercițiu radioactiv perfect? Sunt scenariile pe care le pregătim aproape de adevarata tragedie? Toate acestea provin de la o întrebare crucială: ce este un dezastru nuclear? Poate că, în timp ce faptele cunoscute sunt examinate, vom descoperi și necunoscutele.

Magia Insulei Khortytsia

Ucraina – 41 min

(făra dialog)

Durata: 41 min.
Regia: Vitali Pikaleuski
Scenariul: Vitali Pikaleuski
Imaginea: Vitaly Pikaleuski
Montajul: Vitaly Pikaleuski
Producatori: Vitaly Pikaleuski, Yuliya Stanchevska

Insula Khortytsia este cea mai mare insulă pe cursul unui râu din Europa. Se află pe râul Nipru și face parte din Parcul Național Khortytsya.
Aceasta este o bucată de sălbăticie în inima orașului industrial Zaporizhia din Ucraina. Insula este un loc mistic și sacru, plin de legende și mituri. Este fascinantă prin frumusețea sa naturală. Khortytsia are o magie care se simte pe tot parcursul, pe pajiștile sale, în păduri, pe stânci și pe apele ei.

Meandre

ISRAEL – 2015

Durata: 60 min.
Regia: Avi Belkin
Scenariul: Avi Belkin
Imaginea:Avi Belkin & Avi Levi
Montajul:Assaf Lapid
Muzica: Asher Goldschmidt
Producator: Avi Levi
“Meandre” dezvăluie povestea nespusă a celui mai rău-famat râu din Israel, Yarkon.Explorând interacțiunea dintre politica societății și natură, filmul prezintă o versiune israeliană printr-o abordare cu totul nouă și importantă.Urmărim povestea râului, din zilele sale de glorie din Palestina pre-statală, unde evreii și arabii și-au împărțit resursele. Observăm deteriorarea lui, având faima ca cel mai poluat şi periculos râu. Urmărim încercările actuale de vindecare și recuperare. Folosind o combinație de materiale rare de arhivă și interviuri personale, filmul descoperă legătura profundă dintre societate și pământul ei, între natură și om.

O lume fragilă

Estonia – 38 min

Durata: 38 min.
Regia: Ants Tammik
Scenariul: Ants Tammik
Imaginea: Ants Tamik
Montajul: Ants Tamik
Muzica: Aivar Surva
Producator: Riho Västrik – VESILIND
Filmul descrie două lumi diferite – cele făcute de om și cele naturale – atât în ceea ce privește conținutul, cât și forma.
Una dintre trăsăturile cele mai izbitoare ale naturii estoniene sunt peisajele mlăștinoase. Mlaștinile acționează ca un fel de filtru prin absorbția gazelor de eșapament și curățarea aerului pentru ca oamenii să respire. Mlaștinile sunt, de asemenea, bune la protejarea apei subterane. Cu toate acestea, nu este totul benefic pentru aceste peisaje naturale. Produse ale unei evoluții, peisajele naturale neregulate împreună cu locuitorii lor, stau în opoziție cu câmpurile de minerit perfect drepte, create de mâna

Oameni extraordinari

Turcia – 45 min

Durata: 45 min.
Regia: ORHAN TEKEOĞLU
Scenariul: ORHAN TEKEOĞLU
Imaginea:GÖRKEM ÖZOK
Montajul: NAİM KANAT
Producatori: MEDYA TON & NURDAN TÜMBEK TEKEOĞLU & KİNOGLAZ
Oamenii care trăiesc în regiunea estică a Mării Negre din Turcia, împreună cu tradițiile, stilul unic de viață și soluțiile neobișnuite, dar practice pentru viață, ne conduc în cea mai mare parte la o gândire profundă sau la un râs amuzant.
Realizarea imposibilului necesită o inteligență extraordinară de auto-depășire. Curajul și încăpățânarea, combinate cu creativitatea, fac în mod inevitabil ca acești localnici să facă lucruri extraordinare.

Operatiunea Zimbrul

România – 50 min

Un film de: Dan Curean, Dan Păvăloiu
Regia: Dan Curean
Imaginea:Dan Curean
Montajul: Adrian Olar,Dan Curean
Redactor: Radu Pușcaș
Producători: Dan Păvăloiu – TVR-CLUJ (Romanian Television – Cluj) – TVR 2
 

Zimbrul e cel mai mare animal al faunei sălbatice din Europa. În secolul 19, specia a dispărut în totalitate. A fost reintrodusă o sută de ani mai târziu și de atunci se duce o luptă continuă pentru salvarea ei. Filmul prezintă situaţia actuală a zimbrului din România, sub forma unui road- movie al cunoscutului om de televiziune Dan Păvăloiu.


Semanatorii

Franța – 55 min

Durata: 55 min.
Regia: Pierre Fromentin
Muzica: Erwan Billon, Titouan Billon
Producţia şi Scenariul: Agro & Sac à Dos
Co-Producător: Agreenium
Agricultura familială este ocupatia a peste 40% din populația activă la nivel mondial și produce 80% din oferta globală de alimente.
În Europa, America, Africa sau Asia, agricultura familială este prezentă și este compusă dintr-o mare diversitate de sisteme agricole. A fost nevoie de un an de lucru, cu 40 de tineri agronomi care au călătorit în India, Franța, Camerun, Ecuador și Canada, pentru a se întâlni și a intervieva fermierii.
Filmul urmărește să demonstreze diversitatea și să definească ce este și nu este agricultura familială.
Pe parcursul interviurilor cu fermieri, cercetători și studenți, spectatorul va descoperi diversitatea și realitatea agriculturii familiale care alimentează lumea.
Această călătorie se referă la agricultura familială și ocuparea forței de muncă, la siguranța alimentară și mediul înconjurator.
Acest film își propune să analizeze atât avantajele, cât și limitările agriculturii familiale.

Zona Interzisa

BELGIA – 2016

Durata: 10 min.
Regia: Atelier Collectif ( 152 creators – coordination: William Henne & Caroline Nugues)
Scenariul: Atelier Collectif 
Animația: Geoffrey Bourdin, Félix Descamps, Benjamin Fernandez, Pauline Robinson, Marine Kermarec.
Montajul: Frédéric Fichefet.
Muzica Carole & Hitoshi Kojo 
Producer: ZOROBABEL
Zona Interzisa este o cronică a vieții de zi cu zi a ultimului om rămas în zona roșie,
după evacuarea regiunii Fukushima și a accidentului din centrala nucleară.

ZONA LIBERA DE INDIFERENTA

Indiferența e un pământ sterp. Nicio sămânță nu dă rod. Usucă speranțe și omoară idealuri.
Indiferența e ca un suflet ros de răutate. Nu poate duce nimic mai departe. Niciun fir de iubire.
Indiferența doare nu numai pe cel care o poartă. Chinuie tot ce e în jur. Nu e doar hidoasă, e și contagioasă.
De câțiva ani, ne-am propus să marcăm granițele unei Zone libere de indiferență. Fiecare activitate pe care o dezvoltăm împreună cu Dumneavoastră ne ajută să lărgim aria.
Încă mai e loc! Încă mai e nevoie!
Fiecare copil participant la activitățile noastre reprezintă un mugur răsărit din pustiu. Fiecare părinte mândru de copilul său e un copac menit să-i facă umbră când e arșiță și să-i păstreze umezeala când e secetă.
Haideți să creștem împreună!


1y

 


Premiile Juriului International


Premiul Special al Juriului


se acorda filmului 


Frontiera Invizibila

BELGIA-ARGENTINA – 2016


Durata: 28 min.
Regia: Nicolas Richat, Nico Muzi
Scenariul: Nico Muzi, Mihai Stoica
Imaginea: Nicholas Richat
Montajul: Daniel Truchi
Muzica: Federico Mercuri, Matias Mercuri
Producatori: Nicolas Richat, Nico Muzi
Producator Executiv: Mihai Stoica

 


Premiul pentru Regie


se acorda lui Avi Belkin pentru regia filmului


Meandre

ISRAEL – 2015


Durata: 60 min.
Regia: Avi Belkin
Scenariul: Avi Belkin
Imaginea:Avi Belkin & Avi Levi
Montajul:Assaf Lapid
Muzica: Asher Goldschmidt
Producator: Avi Levi

 


Premiul pentru Scenariu


se acorda lui Orhan Tekeoglu pentru scenariul filmului


Oameni extraordinari

Turcia – 45 min


Durata: 45 min.
Regia: ORHAN TEKEOĞLU
Scenariul: ORHAN TEKEOĞLU
Imaginea:GÖRKEM ÖZOK
Montajul: NAİM KANAT
Producatori: MEDYA TON & NURDAN TÜMBEK TEKEOĞLU & KİNOGLAZ


Premiul pentru Imagine


se acorda lui Ants Tammik pentru imaginea filmului


O lume fragilă

Estonia – 38 min


Durata: 38 min.
Regia: Ants Tammik
Scenariul: Ants Tammik
Imaginea: Ants Tamik
Montajul: Ants Tamik
Muzica: Aivar Surva
Producator: Riho Västrik – VESILIND


Mentiune speciala a juriului


se acorda filmului


China de Plastic

China – 80 min


Durata: 80 min.
Regia: Jiu-Liang Wang
Scenariul: Jiu-Liang Wang
Imaginea: Jiu-Liang Wang
Montajul: Jean Tsien
Muzica: Tyler Stricklang
Producatori: Ruby Chen, CNEX Studio Corp.,Beijing TYC Media


Marele premiu

Oferit de Juriul Copiilor


se acorda filmului


Semanatorii

Franța – 55 min


Durata: 55 min.
Regia: Pierre Fromentin
Muzica: Erwan Billon, Titouan Billon
Producţia şi Scenariul: Agro & Sac à Dos
Co-Producător: Agreenium


  Alte premii


Premiul acordat de Asociatia Initiativa Ecologista Europeana
– se acorda filmului Canopy (In varful padurii tropicale) – Slovacia 2014, regia si scenariul Lucia Kasova


Premiul acordat de emisiunea de televiziune Duminicall
– se acorda filmului Operatiunea Zimbrul (The Wisent Operation) – Romania 2017, un film de Dan Curean si Dan Pavaloiu